Coșmar cu fluier!

Coșmar cu fluier!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Balaci la centru, Cătălin Savu și Claudiu Florea la cele
două linii, aceasta a fost distribuția de bază aseară, la Steaua –
Poli Iași 2-1. Cei trei arbitri au reușit să comită cel puțin
câte-o greșeală gravă fiecare, acestea dând peste cap un meci care,
de altfel, nu a fost unul dificil de condus.
Marian Balaci și-a confirmat aseară reputația de arbitru nesigur. A
fluierat tot, orice contact, dar nu și unele dintre cele mai
importante faze.

Penalty
pentru Steaua, Bănel trebuia eliminat

Prima greșeală a centralului a venit în minutul 4. Surdu este
deschis cu un balon, intră în careu, unde este lovit de Nogo peste
picioare. Penalty destul de clar, dar arbitrul nu fluieră nimic. În
minutul 40, Bănel Nicoliță îl calcă pe burtă pe Costache, dar, din
nou, arbitrul nu ia decizia corectă, adică acordarea unui cartonaș
roșu.

Repriza a
doua: Ofsaiduri aiurea

În repriza a doua și-au făcut simțită prezența și tușierii. Prima
dată, debutantul Claudiu Florea l-a oprit dintr-o fază clară pe
Kapetanos, care chiar marcase. Greșeală gravă, pentru că grecul se
afla cu cel puțin doi metri în spatele ultimului apărător, la fel
și Surdu, care a participat și el la fază. În fine, cu câteva
minute înainte de final, într-o fază în care trei ieșeni scăpaseră
singuri cu portarul, Cătălin Savu a ridicat eronat steagul pentru a
semnaliza un ofsaid inexistent. La final, Becali a amenințat că va
pleca din fotbal dacă se vor mai repeta astfel de greșeli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×